Loïk s-a stins astăzi. Odată cu el, o anumită idee despre Franța industrială se clatină pentru o clipă, parcă cuprinsă de tăcerea pe care o lasă în urmă.
Avea o voce gravă, fermă, întotdeauna puțin malicioasă, care putea trezi o sală plină de ingineri sau să-l zăpăcească pe un ministru. O exprimare directă, o dragoste viscerală pentru industrie și, mai ales, o refuzul vehement al renunțărilor.
Loïk nu ceda niciodată în fața ideilor simpliste. Văzuse prea multe, construise prea multe, luptase prea mult pentru a se mulțumi cu slogane sau poziții. Știa că adevărul industrial este alcătuit din complexitate, sudoare, materie (plastic!) și, uneori, singurătate.
El a condus cele mai mari întreprinderi publice din această țară, Rhône-Poulenc, Elf Aquitaine, Gaz de France, SNCF, având un singur obiectiv: interesul strategic al Franței. Dar ceea ce rețin, dincolo de funcțiile sale, este loialitatea unui om față de o viziune a progresului. Apărarea sa a industriei plasturgice este unul dintre cele mai frumoase exemple în acest sens.
Când era la modă să acuzi plasticul de toate relele, Loïk a ridicat capul. El a denunțat atacurile împotriva plasticului ca fiind o lene intelectuală și un suicid industrial. Pentru el, nu era vorba de a apăra un material în sine, ci de a reaminti că nu există tranziție ecologică fără materiale performante, nu există suveranitate fără stăpânirea petrochimiei, nu există industrie fără curaj politic.
În decembrie 2022, Loïk a acceptat să devină vicepreședinte al Plastalliance. Îmi amintesc încă acea adunare generală în care a fost ales în unanimitate. Se vedea clar în privirile tuturor: eram onorați, dar și liniștiți. A-l avea pe Loïk alături de noi însemna să fim înconjurați de un om de calibru și cu experiență, un luptător care știa să mânuiască argumentele tehnice și elanul patriotic fără a cădea niciodată în demagogie.
Loïk credea profund în reindustrializarea țării. Nu visa la o întoarcere în trecut, ci la un viitor reconstruit, realist, productiv. În cadrul simpozioanelor, webinarelor și discuțiilor noastre private, revenea mereu la aceeași idee: trebuie să avem încredere în cei care acționează. Nu în ideologi, nu în injuncții fără fundament. Ci în femeile și bărbații din fabrici, ateliere și laboratoare.
La peste 80 de ani, el punea întrebări incisive, zguduia certitudinile și reamintea esențialul: Europa nu va supraviețui fără industrie. Iar această industrie trebuie apărată fără ezitare, inclusiv, și mai ales dacă produce plastic.
Loïk nu juca un rol. El era acea voce. Și pentru mine, a fost mult mai mult decât un sprijin. A fost un far, un mentor.
Astăzi, pierd un prieten și un model, Plastalliance pierde un vicepreședinte, Franța pierde un mare servitor. Dar păstrăm moștenirea sa: certitudinea că trebuie să iubim industria, nu din nostalgie, ci pentru că ea este condiția însăși a libertății noastre.
Odihnește-te în pace, dragă Loïk. Lupta ta continuă în noi.
Joseph Tayefeh
Secretar general al Plastalliance